Grupul Informal Impuls, împreună cu Consiliul Școlar al Elevilor, cu sprijinul Grupului Editorial ALL, a organizat un concurs de eseuri pe tema Uniunii Europene, a valorilor europene și a cetățeniei active, desfășurat în perioada 21 mai - 5 iunie 2013, perioadă în care elevii doritori au putut să își înscrie articolele și eseurile în concurs.
Volumele oferite ca premii, apărute în colecția Strada Ficțiunii la Editura ALLFA, vor merge către:
Premiul I: Andreea Gabriela Lupu, elevă la Liceul de Arte „Gh. Tattarescu”, Focșani, jud. Vrancea, cu eseul „Uniunea Europeană, un proiect de viitor – perspectivă globală, dimensiune transatlantică şi partener euroasiatic”;
Premiul al II-lea: Adriana Gabriela Aldea, elevă la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”, Alba Iulia, jud. Alba, cu eseul „Uniunea Europeană”;
Premiul al III-lea: Emanuel Urhut, elev la Liceul Domnul Tudor, Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinți, cu articolul „Eu, România și Uniunea Europeană”.
Lucrările celor trei premianți vor fi publicate în zilele următoare pe blogul Grupului Informal Impuls (http://impuls.blidaru.net), urmând ca săptămâna viitoare să fie expediate premiile, respectiv romanele - „Factorul Groazei” de Robert Harris, „Trădarea” de Helen Dunmore, „Domnișoara Einstein” de Philip Sington pentru ocupanta locului I, „Fata de Hârtie” de Guillaume Musso și „Trădarea” de Helen Dunmore pentru ocupanta locului secund, iar volumul „Domnișoara Einstein” va merge către locul al III-lea.
Le urăm lectură plăcută câștigătorilor și le dorim vacanță plăcută!
Felicitari!
RăspundețiȘtergere